Născută la data de 22 iunie 1993 în orașul Suceava, singurul copil al familiei Matei, a urmat cursurile Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava, iar mai apoi a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Română-Spaniolă, din cadrul Universității din București.
Dacă majoritatea interpreților afirmă că au început să cânte de la vârste fragede, ei bine, Andra a intrat în slujba cântecului popular la vârsta de 18 ani. Debutul său a avut loc la festivalul-concurs „Din bătrâni, din oameni buni”, difuzat pe TVR Iași, unde a obținut premiul Televiziunii Române, înmânat chiar de distinsa doamnă Elise Stan.
De la debut și până în prezent a câștigat 6 trofee și 3 premii foarte importante la marile festivaluri de folclor din țară. Astfel, atrăgând atenția și beneficiind de sprijinul specialiștilor din domeniu precum: Elise Stan, Eugenia Florea, Gabriela Rusu Păsărin, Marioara Murărescu, Gheorghița Nicolae, Silvia Macrea, Violeta Ianculescu, dar și a multor interpreți de folclor: Sofia Vicoveanca, Viorica Flintașu, Gheorghe Turda, Aurelian Preda, Viorica Macovei, Ștefania Rareș, Nicolae Furdui Iancu, Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Mioara Velicu.
Încă de la început, a fost îndrumată pe drumul cântecului de maestrul Viorel Leancă, dirijor al Orchestrei Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava iar, mai apoi, de doamna profesoară Maria Macovei.
Până în prezent a cântat cu cele mai cunoscute orchestre ale țării, dar și din Republica Moldova, dintre care amintim: Orchestra Națională „Lăutarii” de la Chișinău și maestrul Nicolae Botgros, Orchestra Ansamblului „Ciprian Porumbescu” și maestrul Viorel Leancă, Orchestra Națională „Jidvei România” și maestrul Stelian Stoica, Orchestra de Muzică Populară Radio și maestrul Adrian Grigoraș, Orchestra Națională „Valahia” și maestrul Marius Zorilă ș.a.m.d.
A urcat pe marile scene din România participând în cadrul marilor festivaluri de folclor, unde a obținut și premii: „Maria Tănase”, „Maria Lătărețu”, „Strugurele de Aur”, „Vară, vară, primăvară”, „Pe deal la Teleormănel”, „Cânt și joc pe Hârtibaci”, „Datini”, „Mureșule, apă lină”, „Ponoare, Ponoare”, „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, numeroase spectacole organizate de Televiziunea Română și Sala Radio.
Vocea ei s-a auzit și în cadrul celor mai importante emisiuni tv din țară: O dată-n viață, TVR 1; Cu drag de Dragobete, TVR 1; La masa de Paște, TVR 1; Seara bună, dragi români, Etno Tv; Ceasuri de folclor, Favorit Tv etc.
Toate aceste întâmplări frumoase au făcut ca Andra Ioana Matei să se prezinte în fața publicului, care este cel mai bun critic al oricărui artist!